Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, duminică, la Brăila, că PSD susține în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, chiar dacă partenerul de la guvernare, ALDE, ar dori două tururi. Întrebat...
Citeam siderat în ultimele săptămâni cum un om submoral, care pune politica mai presus de morală, ține să dea lecții colegilor politicieni. Uitând că domnia sa nu e în poziția care să-i permită să o...
Deși într-o conferință de presă explica faptul că atât el cât și Adrian Țuțuianu vor fi pe lista de candidați pentru Parlamentul European a partidului PRO România, Ion Mocioalcă nu apare pe lista depusă la...
Oraşul cărăşean Oraviţa, cu o populaţie actuală de numai 12.500 de locuitori, este printre puţinele din România care găzduieşte nu mai puţin de şase muzee tematice, pragurile acestor aşezăminte culturale fiind trecute anul trecut de...
Edilul comunei Păltiniș, din județul Caraș-Severin, Ioan Popovici, în vârstă de 70 de ani, a murit, marți, în timp ce se afla în instituție, acesta suferind un infarct. Primarul se afla la cel de-al cincilea mandat,...